Învață să fii om

   

Niciodată nu vom putea surprinde personalitățile încărcate de calități și defecte ale oamenilor. De ce? Probabil pentru că lumea este un tot al schimbării, în care alegem să fim diferiți. Sau poate că societatea este cea mai rea entitate care ne transformă.
    Aș vrea să vorbesc despre oameni buni, frumoși, harnici, excepționali, dar păcat că sunt atat de puțini și îi găsim din ce în ce mai greu.

    Din nefericire trăim într-o lume incorectă, anormală și chiar barbară. De la simple gânduri, la vorbe și mai apoi la fapte, devenim, de fapt am devenit niște oameni vulgari și cruzi.
    Pentru unii sa fii om nu este un lucru atât de important. Să îi ajuți pe ceilalți sau nici măcar pe tine însuți nu mai este un lucru esențial. Aceste persoane, acești oameni fac parte dintr-un "întreg", marea majoritate a mediocrității. Da! Trăim într-o lume în care mediocritatea e "la modă" și nu bunătatea. Oamenii nu vor să își iasă din propriile tipare- și acelea banale, nu vor să ofere și nici măcar să primească, "al nostru e mai bun", sunt peste măsură de egoiști, gândindu-se doar la cum să își ducă traiul de pe o zi pe alta. Niciunul nu speră la ceva mai bun, mai mult. Ba chiar se mulțumesc cu "puținul pe care ni L-a dat Dumnezeu" și pur și simplu stagnează în acel stadiu de banalitate.
 
    Totuși găsim și unii care își doresc, unii care încearcă și alții care se prefac. Dar nu se deosebesc cu nimic față de întregul din care fac parte. De ce? Pentru că renunță. După un timp-mai scurt sau mai lung- renunță. Li se pare prea greu să îndeplinească anumite responsabilități, sau se opresc "obosiți", "am  făcut destul, să mai facă și alții".
    Chiar dacă suntem și o mică parte de oameni chibzuiți și practic mai inteligenți decât acea "oală", întregul ne depășește, ne trage în jos. Vrem să avem o țară frumoasă, să trăim într-o lume frumoasă, să avem o viață normală, dar nu vom reuși. Să  schimbăm? Ce-am putea schimba? Cum să facem asta? Ar fi bine dacă s-ar putea aplica proverbul "buturuga mică răstoarnă carul mare". Dar e nevoie de mai mulți oameni pentru a putea schimba o societate.
    De unde provine răutatea oamenilor? De ce sunt răi? Nu cred că voi reuși vreodată să îi înțeleg. Probabil sunt cei invidioși, cei frustrați, cei singuri și complexați, cei neghiobi, cei mofturoși și cei slabi și izolați. Nu reușesc să primească iubire pentru că nu oferă iubire. Nu primesc iertare pentru că nu oferă iertare. Nu primesc rescpect pentru că nu respectă. Și astfel le apar așa-zisele probleme, pe care chiar ei și le cauzează, din urma cărora au doar de pierdut și nimic de câștigat. Din urma cărora apare răutatea. Își doresc atât de mult să primească ceea ce nu oferă, să primească fără a da ceva la schimb, încât devin dăunători societății.
     "Oameni mici cu suflete mărunte"-Irina Binder. Țin să cred că această sintagmă îi descrie perfect pe cei despre care vorbesc. Dar bine, știu, perfecțiunea nu există. Și astfel nici bunătatea nu este perfectă, dar nici răutatea. Mereu am susținut, nu știu din ce motiv, că nu există nimic pe lume PERFECT.
    Până la urmă unii își vor da seama de greșelile făcute în viață, dar când va fi prea târziu sau poate pur și simplu nu o vor face niciodată.

    Răutatea multora provine, de fapt, din invidie; De ce altul are și eu nu?. Încă de mici ne întâlnim cu astfel de situații când părinții noștri nu își permit să ne cumpere păpuși, mașinuțe sau mai nou, gadget-uri de ultimă generație. De aici rezultă certurile, ba chiar îmbrâncelile între copilași de câțiva anișori. Și, deci, viața noastă depinde de educație. De acei "7 ani de-acasă" despre care se vorbește la tot pasul. Dacă părinții sunt atinși de răutate, cum își vor educa odraslele? Cum vor crește copiii lor? Vor crește invidioși și răi, vor da naștere altor invidioși și răi și apoi alții și alții care vor îmbolnăvi întreaga lume de răutate.
    Viața este prea scurtă pentru a fi răi. Viața trebuie trăită în liniște, pace și armonie cu cei din jurul nostru. Viața este cel mai prețios dar pe care îl avem. Atunci, de ce să îl deteriorăm? De ce? Pentru niște bani? Pentru șeful care ne-a dat afară? Pentru colegii care ne fac probleme? Pentru persoana care ne-a înșelat sau ne-a părăsit? Pentru o notă mică la școală? Pentru o ceartă cu ceilalți? De ce? De ce să devenim răi? De ce răii sunt răi?

    Pe lângă invidie, apare problema banilor. Da, acei bani despre care se spune că aduc fericirea. Acei bani care sunt pe buzele tuturor, dar în buzunarele puținora. "N-avem bani" - "Avem prea mulți". Nu e bine nici cu bani (prea mulți), dar nici fără. Săracii devin hoți, egoiști, lacomi, avizi- răi. Bogații înșală, mint, mai fură și ei- devin răi. Nu toți, dar majoritatea. Și astfel, problema banilor devine una existențială ce cauzează atâtea și atâtea conflicte, lupte și războaie între țări și oameni.
    Astăzi, oamenii sunt atât de răi încât uită de unde au plecat. Nu se gândesc că toți pornim de jos și că poate ceilalți sunt abia la început când ei au ajuns deja sus. Din nefericire, această entitate, banul, dezumanizează omul și îl transformă. Cei bogați, pot să spun, cred că banii pot face totul. Cred că pot cumpăra orice cu bani. Cred că îi pot manipula pe cei mai slabi. Mulți reușesc. Și nu doar că uită de unde au plecat, ci ajung să se comporte vulgar, atât prin vorbe cât și prin fapte. De parcă ei nu de acolo ar fi pornit, nu? Nu au urmat, oare, și ei același drum?!

   Să trecem mai departe. Știu că nu sună bine (nici ce spun și nici cuvântul "răutate" în sine; mai ales că îl folosesc atât de mult, nu?!), dar sunt atâtea lucruri care ar trebui spuse, încât, uneori, simt că nu voi avea destul timp și spațiu să spun tot ceea ce am pe suflet.
    Mulți ne întrebăm, la un moment dat din viață, "de ce trăim?", "care e scopul nostru pe Pământ?", "ce trebuie să facem?". Unii găsim răspunsurile potrivite, alții pur și simplu ne blocăm.
    Răutatea oamenilor nu are margini. Ajung să se gândească exasperant de mult la sine și să își dorească perfecțiunea de la ceilalți. Da, acea perfecțiune care, ei bine, nu prea există. Vor să fii la fel de frumos, inteligent, harnic, bun, muncitor și cu bani ca și ei; vor să fii slab, vor să fii înalt, vor să fii blond cu ochi albaștri, brunet cu ochi căprui, roșcată sau brunetă; vor să ai 90-60-90. Dar stați! Nu trebuie să fii nici prea gras, nici prea slab. Nici prea scund, nici prea înalt. Nici prea prost, nici prea deștept. Pe românește: nici prea prea, nici foarte foarte. Și aici am un semn de întrebare: De ce bărbații spun că nu le plac femeile slabe, dar se dau în vânt după ele și spun că nu vor să auda femei vorbind urât despre ele pentru că sunt frumoase și așa "pufoase", dar le evită în orice loc? Și de ce femeile spun că le plac bărbații frumoși, inteligenți, înalți când de fapt se urcă in primul BMW chiar dacă tipu' n-are doi dinți în gură, dar are o gramatică care numai a limbii noastre nu și abia dacă le ajung până la piept?

    Urăsc prefăcuții, urăsc invidioșii, egoiștii, inculții și lacomii. Urăsc prostia și pe cei care o "produc".
    Totuși, am început să cred și să fiu sigură că voi putea schimba ceva, dacă nu pentru o țară întreagă, măcar pentru comunitatea din care fac parte. Sper ca dacă nu copiii, măcar nepoții noștri să aibă vieți fericite, lipsite de griji și de probleme. Sper doar ca acum, după ce am prins aripi, să nu mă doboare și să mă arunce la pământ.
 
    Păstrați-vă speranța, credința, umanitatea și încercați. Încercați să schimbați. Nimeni nu a murit încercând să fie om.


Adelina M.