Da... sau... nu?

    Atâtea nopți nedormite, vise neîmplinite, povești nespuse, planuri neterminate, gânduri nerostite, vorbe nedorite, sentimente neoprite...
    Nu îmi place să văd atâta "NU" în jurul meu. Nu îmi place să văd oameni care îl iau pe acest "NU" în brațe, oameni negativiști, pesimiști.
    Nu îmi place că trebuie să îl rostesc pe "NU" în "nu îmi place".
    Nu îmi place că trebuie să vorbesc în metafore pe care oricum nimeni nu le înțelege. Că trebuie să vorbesc urât. Ironic. Uneori.
    Nu îmi place că trebuie să plec. Și nu mai am timp. Dar dacă timpul ăsta nu există? Of, din nou "NU". E paradoxal. Dacă timpul e doar o scuză? Sau o speranță? Sau un motiv. "Nu am avut timp pentru că .... și pentru că .... și deoarece .....".
    Nu am putut să fac nimic pentru el. Pentru ea. Pentru ei. Pentru voi sau pentru noi. Nimic pentru nimeni. Nu am putut să îi opresc. Să îi las să plece. Să îi fac să rămână. Poate nu am vrut. Sau poate nu a fost nevoie. De ei. Sau de mine.
    Nici eu nu am știut când să plec sau când să rămân. Nu știu ce vreau să fac. Cum o să fac. Nu vreau să gândesc negativ, dar cum să nu o fac când în viață avem parte numai de "NU": "nu îmi place", "nu ai voie", "nu vreau", "nu pot", "nu poți", "nu trebuie", "nu plânge", "nu spune", "nu contează", "nu are rost căci oricum nu vei reuși"?
    Oamenii îți dau aripi și tot oamenii nu te lasă să zbori. Oamenii din jurul tău sunt cei care ți-l impun pe "NU" mereu. Dar tu nu-i lăsa. Pur și simplu nu le da voie. Nu le da satisfacție.

    Fă ce vrei și lasă-l pe "NU" în urmă. Fă ce-ți place. Ce îți dorești. Ce ți-ai propus. Fii sigur că singur e mai bine. Aproape singur. Dar foarte sigur. Familia îți va fi mereu aproape. Sau Dumnezeu. Da! Îl ai pe Dumnezeu. Acel Dumnezeu care ți-a dat viața(ă) și datorită căruia tu ești astăzi unde ești. Și citești asta. Și îți place. Sau poate mă înjuri. Dar oricum e bine pentru că ești aici. Și citești. Și poate vei ajunge să îți placă. Să mă placi. Sau măcar stilul meu.
    Dar dacă ești mama, vecina de la numărul 8, mătușa și verișoara de departe, vreo prietenă uitată, sau una ocazională, profa' de bio, profu' de chimie, dirigu' sau poate profa' de română, băiatul de la magazin sau poate cel de la Biserică, vreun coleg sau vreun admirator secret, sau voi prietenele mele dragi de suflet, sau dacă ești un străin și îți place asta, ceea ce scriu, vreau să îți mulțumesc că ești aici și că "mă citești".
    Și vouă celor care m-ați văzut pe stradă sau poate ați aflat de mine de la vreun prieten necunoscut, sau din greșeală, și vă place asta, vă spun că aș vrea să vă cunosc pe toți și vă mulțumesc pentru vizitele virtuale.
 
    Haide, frate. Ia-ți viața în mâini și mergi mai departe. Nu te gândi că ți-ai pierdut timpul citind asta, ci gândește-te că mi-ai făcut o bucurie. Și una ție pentru că îl vei lăsa pe "NU" în articolul meu, iar tu vei merge mai departe. Căci viața ta continuă. Și e frumoasă. Eu știu asta.
    Și dacă încă mai crezi că nu ești fericit ar trebui să meditezi puțin. Haide, fă un mic efort și gândește-te la toate lucrurile mărunte pentru care ar trebui să te bucuri și să fi recunoscător că există.
    Ești iubit. Ești iubită. Iubești. Te iubește. Sau fericit. Fericiți. Ieși-ți afară, luați o gură proaspătă de aer curat și limpeziți-vă mințile. Și sufletele. Și trupurile. Evitați să îl mai folosiți pe "NU" și veți fi fericiți. Întregul Univers va "lucra" pentru tine dacă tu vei spune "DA!".
    Acum alege. Da... sau... nu? :)


Adelina M.