marți, 10 martie 2015

Îmi pare rău..


    Nu regret nimic din viața mea și merg în continuare pe principiul că nu trebuie să regreți nimic.
    Dar îmi pare rău.

Îmi pare rău că am crescut mare. Îmi pare rău că nu mai sunt de 5 ani și să nu am nicio treabă cu tot ce înseamnă viață. Îmi pare rău că nu pot da timpul înapoi și că nu îl pot opri. Că nu știu ce să fac. Că am vorbit când nu se cerea și am tăcut când trebuia.
Îmi pare rău că am iubit pe cine m-a urât și am urât pe cine m-a iubit. Că am apreciat persoane care nu meritau și i-am jignit pe cei ce mă iubeau. Îmi pare rău că am suferit când trebuia să zâmbesc, am plâns când trebuia să râd și am așteptat când trebuia să merg înainte.
Îmi pare rău că nu știu să simt. Sau să exprim ceea ce simt. Îmi pare rău că nu am curaj. Că sunt atât de timidă încât ascund ceea ce știu. Pur și simplu nu le spun. Chiar dacă le-ar face bine. Îmi pare rău că nu știu când să-i spun "Te iubesc". Sau "Te urăsc". Că nu știu când să-i spun "Pleacă". Sau "Rămâi". Că nu fac întotdeauna alegerile corecte. Și că fac multe greșeli. Prea multe.
Îmi pare rău că nu sunt pe placul tuturor, dar știu că sunt pe placul cui trebuie. Îmi pare rău că nu reușesc să mă fac plăcută, dar nici nu îmi doresc asta. Viața mea ar fi mult prea plictisitoare. Și a lor la fel. Îmi pare rău că nu găsesc replica potrivită la momentul potrivit. Că nu există lucruri potrivite. Că nimic nu e întâmplător. Că apare soare după ploaie și lună după stele.
Îmi pare rău că nu există perfecțiune. Că speranțele mor ultimele, dar le pierzi grăbit pe drum. Că florile înfloresc primăvara. Că iarna nu am căpșuni în grădină. Îmi pare rău că nu mă descurc la școală. Că nu mă înțeleg cu toți profesorii. Sau colegii.
Îmi pare rău că timpul zboară prea repede, că viața trece și anii se scurg. Îmi pare rău că nu pot face față la tot ceea ce se întâmplă, că nu pot ajuta, că nu pot face mai mult. Sau multe.
Îmi pare rău că-mi pare rău de tot. Și toate.


Adelina M.

Un comentariu:

  1. Mai și creștem, din păcate... dar cu puțin efort ne putem păstra sufletul de copil și putem să ne bucurăm pur și simplu de tot și toate. Sigur că asta ne atrage eticheta de ”imatură”, dar important e să fim fericite și să ne bucurăm de viață. Nu e chiar atât de greu :)

    RăspundețiȘtergere